Dată de lansare planificată: Dată de lansare neanunțată

Despre acest joc

Adaugă The Abased în lista ta de dorințe și fii martor la căderea Uriașilor.

Un lepros. O praștie. Uriași renașcuți.

Tu ești Elyhias - cândva Executor al Credinței, acum izgonit, însemnat de suferințe care îți macină trupul și sufletul. Uriașii, care au stăpânit odinioară aceste ținuturi străvechi, se ridică din nou. În schimbul slujirii tale, ți se promite ispășire și curățire înainte ca trupul tău să cedeze în umilire.

Caracteristici principale

• Praștie și lame împotriva Uriașilor - luptă cu o armă neobișnuită care cere precizie și stăpânire de sine.

• Un protagonist împovărat de trei suferințe - lepra, pierderea treptată a vederii și un instinct sălbatic tot mai puternic.

• O lume străveche inspirată din motive biblice - o lume care îi respinge pe cei necurați.

• Credință împotriva Instinctului - alege între disciplina Devotamentului și forța brută a Instinctului.

• Mai mult decât vânătoare de Uriași - alte amenințări și misiuni variate ce cer urmărire, precizie și folosirea conștientă a abilităților.

• Sistem de luptă dinamic și reactiv - modelat de starea trupului și a sufletului tău.

• Direcție artistică semi-realistă, cinematografică - susținută de o paletă bogată și contrastantă de culori.

Joc

The Abased se întemeiază pe un stil de luptă cumpătat și ancorat în realism, unde poziționarea și simțul momentului sunt hotărâtoare. Uriașii sunt adversari impunători din punct de vedere fizic, care cer răbdare și precizie, nu agresivitate nechibzuită.

Praștia ta este instrumentul central al luptei. Cu ea poți tulbura mișcarea dușmanilor, poți dezechilibra adversarii mai mari, poți deschide breșe și controla distanța înainte de a intra în lupta de aproape cu lamele tale. Fiecare confruntare cere observație, pregătire și execuție disciplinată.

Lumea ascunde amenințări dincolo de Uriași. Te vei confrunta cu alți dușmani și vei îndeplini misiuni variate ce cer urmărire, precizie și folosirea conștientă a abilităților tale. Nu fiecare misiune duce direct la un Uriaș - unele cer acțiuni practice, atenție la împrejurimi și intervenție cumpătată pentru a putea continua.

Lupta este reactivă și se sprijină pe simțul greutății. Fiecare lovitură, fiecare eschivă și fiecare impact au consecințe. Eficiența ta depinde de starea trupului și de echilibrul sufletului - neglijența și dezechilibrul te slăbesc.

Dincolo de luptă, degradarea trupească a lui Elyhias trebuie ținută sub control. Rănile netratate se agravează în timp și cer curățire și refacere înaintea următoarei confruntări.

Echilibrul spiritual este la fel de important. Devotamentul oferă disciplină și claritate, în timp ce Instinctul sălbatic dă putere și rezistență temporară - dar cu un preț. Instinctul neînfrânat tulbură echilibrul și aduce urmări de durată.

Explorarea te poartă prin orașe, ținuturi sălbatice, ruine și construcții străvechi monumentale, înconjurate de un deșert vast. Fiecare regiune are propriile pericole de mediu, variații de inamici și o identitate vizuală distinctă.

Uriașii nu apar la întâmplare. Le urmărești mișcările către așezări și îi înfrunți acolo unde reprezintă o amenințare reală - transformând confruntările în vânători deliberate, nu în scene prestabilite.

Lumea reacționează la dezechilibru, iar supraviețuirea cere înțelegerea atât a sistemelor de luptă, cât și a stării trupului și a sufletului tău.

Poveste

Aceste ținuturi au fost cândva locuite de cei Puternici - Uriași cu forță, statură și viață peste măsura omenească. Nu erau monștri, ci primii stăpânitori ai acestui regat, plămădiți după o rânduială mai veche a creației. Erau numeroși, iar puterea lor era împărțită între mulți. Mulți erau, dar totuși mai puțini decât oamenii de rând, care se răspândeau peste pământ precum lăcustele.

La apogeul puterii lor, trufia le-a crescut odată cu ei. Au ridicat un ziggurat uriaș și l-au înălțat tot mai sus, dorind să atingă cerurile.

Apoi a venit catastrofa - sau, după unii, pedeapsa pentru mândria lor nemăsurată. Plăgi și molime i-au lovit pe cei Puternici. Puterea le-a slăbit, iar domnia lor s-a clătinat.

Oamenii au prins clipa de slăbiciune și au revendicat pământurile ce aparținuseră generații la rând celor Puternici. Conflictul a izbucnit.

Atunci s-a arătat un fenomen necunoscut până atunci. Cu cât rămâneau mai puțini cei Puternici, cu atât cei ce supraviețuiau deveneau mai puternici. Fiecare moarte nu micșora amenințarea - o concentra. Fie că era un blestem sau urmarea instinctului lor animalic, trupurile lor chiar se întăreau. Cei rămași creșteau, mușchii li se îndeseau, iar puterea le depășea tot ce fusese cunoscut înainte.

A-i ucide nu a pus capăt războiului. A trezit o furie violentă în cei rămași - ca un strigăt mut de răzbunare.

Încercările de exterminare au fost abandonate. Cei Puternici au fost izgoniți din ținuturile roditoare și alungați către marginile aspre ale regatului, unde, cu timpul, s-au sălbăticit și au uitat măreția de odinioară, devenind mai degrabă fiare decât ființe raționale.

Printre puținii supuși celor mai grele munci s-a descoperit un adevăr simplu. Când părul le era tuns, deveneau mai liniștiți și mai slabi, ca și cum ceva din ei s-ar fi stins. Când părul creștea din nou, puterea și sălbăticia reveneau - izvorul puterii lor. Fenomenul se repeta.

Fiindcă nu puteau fi uciși, au apărut Umilitorii.

Ei au format un ordin antrenat, menit să stăvilească amenințarea la hotarele orașelor. Porneau să tundă pe cei Puternici care se apropiau de așezări, fântâni și drumuri comerciale. Datoria lor era să stăpânească, nu să nimicească. Nu îi urmăreau pe toți - doar pe cei care reprezentau un pericol imediat.

Umilitorii nu mărșăluiau cu mașini grele de asediu. Misiunea lor cerea precizie, nu măcel. De la distanță îi slăbeau pe cei Puternici cu praștii, țintind articulațiile și punctele vulnerabile pentru a-i doborî fără răni mortale. Apoi îi legau cu funii sau lanțuri pentru a le tăia părul. Când un Uriaș își pierdea echilibrul, se apropiau cu lamele pentru a-i lua părul - și, odată cu el, puterea.

Generații la rând, sistemul a dăinuit. Atâta vreme cât Umilitorii își îndeplineau datoria, instinctul celor Puternici rămânea risipit, iar hotarele erau în siguranță.

Cu timpul, un conducător a neglijat această îndatorire străveche. Cufundat în războaie și neînțelegeri, a amânat problema. Cei Puternici izgoniți nu mai erau socotiți o amenințare reală. Umilitorii au îmbătrânit. Nu au fost instruiți urmași.

Anii au trecut.

Astăzi, mulți dintre cei Puternici poartă din nou păr lung, ca în vechime. Puterea și sălbăticia lor cresc. Se apropie tot mai des de așezări și de zidurile orașelor.

Și în deșert, un Instigator necunoscut începe să le vorbească în propria lor limbă.

În această lume trăiești tu.

Tu ești Elyhias - cândva Executor al Credinței, slujitor al Legii Sfinte. Datoria ta era să-i urmărești pe eretici și să-i predai autorității.

Abilitățile cerute de la tine nu se deosebeau aproape deloc de cele ale Umilitorilor - urmărire pe câmpuri deschise, vânătoare neîndurătoare, stăpânire de sine și violență disciplinată. Acolo unde ei înfruntau pe cei Puternici, tu îi vânai pe ai tăi. Meșteșugul era același; doar ținta era alta.

Între Executorii Credinței erai socotit unul dintre cei trei mai eficienți, încredințat cu cele mai grele misiuni și chemat când judecata cerea precizie și hotărâre.

La scurt timp după aceea, trupul tău a fost lovit de ceea ce în această lume este socotit una dintre cele mai grele plăgi ce pot cădea asupra omului. Mai întâi lepra. Apoi pierderea treptată a vederii. În cele din urmă, clipe de stăpânire sălbatică, când durerea tace - și odată cu ea, rațiunea.

Porți trei suferințe ce rar se abat asupra unui singur om.

Potrivit Legii Sfinte, ai fost izgonit din comunitate. Un lepros nu poate intra în oraș.

Ai fost alungat din casă și părăsit de cei pe care i-ai slujit. Ani la rând ai rătăcit din oraș în oraș pe lângă marele deșert, căutând vindecare și curățire. Nicăieri nu ți s-a îngăduit să rămâi mult, și nicăieri nu ai găsit leac.

Aceste suferințe nu sunt doar pedepse - sunt o povară de purtat. În fragilitatea cărnii, degradarea înaintează și cere curățire și stăruință. Neglijența grăbește stricăciunea, iar lumea nu arată milă celor necurați. În suflet, voința este încercată: Devotamentul dă disciplină și limpezime, iar Instinctul sălbatic ispitește cu putere, cu prețul trupului și al minții. În ceasul deznădejdii, Instinctul poate izbucni, amorțind durerea și ascuțind agresiunea - dar tulburând mereu echilibrul lăuntric.

Pe măsură ce amenințarea crește din nou, un nou conducător caută pe cineva care să preia datoria uitată.

Umilitorii sunt aproape dispăruți.

Tu ești cel mai apropiat de ceea ce au fost odinioară.

Conducătorul susține că medicii și preoții săi au făcut un pas înainte - pot încetini degradarea trupului tău și poate chiar întoarce boala. În schimbul acestei făgăduințe, trebuie să înfrunți pe cei Puternici care reprezintă deja o amenințare directă pentru oraș și drumurile sale.

Între timp, Instigatorul le învață limba și le trezește amintirea vechii lor stăpâniri. Ceea ce a fost cândva un instinct risipit începe să se miște ca o singură voință.

Povara este grea și cere statornicie.

Trupul și sufletul tău nu oferă nicio garanție.